Studii legate de implanturile plasate in maxilarul posterior care necesita altitudine sinusoidala
Mai mult de jumatate din implanturile plasate in maxilarul posterior necesita altitudine sinusoidala (SFE). Necesitatea acestei proceduri este explicata prin resorbtia continua a cresterii in directie apicala dupa extractia dintilor, combinata cu pneumatizarea progresiva a sinusurilor, pe langa calitatea slaba a oaselor observata frecvent in maxilar.
Perforarea membranei sinusale este considerata cea mai frecventa complicatie in timpul procedurilor de coborare a podelei sinusale, iar procentul acesteia variaza in functie de metoda utilizata. Perforatiile se intampla fie in timpul fracturarii fundului sinusului, fie in timpul ridicarii mucoasei.
Sunt disponibile diferite tehnici pentru ridicarea membranei sinusale.
Scopul acestui studiu este de a evalua trei metode de inaltare a podelei sinusurilor indirecte in ceea ce priveste inaltimea de 7 mm cu privire la rezultatele perforatiei membranei, lungimea perforatiei si timpul necesar pentru efectuarea procedurii.
Au fost evaluate trei metode diferite de ridicare a sinusurilor indirecte, osteoidoscopie (BAOSFE), elevatie de podea sinusoidala cu un balon gonflabil si CAS kit de la OSSTEM, pentru capacitatea lor de a ridica sinusul fara a provoca lacerarea membranei Schneideriana. Studiul a fost efectuat pe 18 capete de ovine proaspat sacrificate. Imaginile CBCT ale capului au fost luate pentru a evalua cea mai buna locatie pentru ridicarea sinusurilor. Apoi, capetele au fost separate si membrana a fost expusa din aspectul medial. Dupa aceea, s-a procedat la fiecare metoda. Inaltimea de ridicare prevazuta a fost de 7 mm. Daca nu au fost atinsi cei 7 mm, a fost masurata inaltimea maxima.
Rezultate
Metoda utilizata a fost semnificativ asociata cu aparitia perforatiei (valoarea p = 0,014) in cazul in care BAOSFE a fost asociat cu cel mai mare numar de perforatii (58,4%, n = 7) comparativ cu 8,3% si respectiv 8,3%. Rata sansei de aparitie a perforatiilor de la BAOSFE comparativ cu kitul CAS a fost semnificativa (OR = 0,091, p = 0.022). Nu s-a constatat o probabilitate semnificativa pentru metoda balonului comparativ cu kitul CAS. In plus, metoda utilizata a fost semnificativ asociata cu timpul de functionare si cu lungimea perforatiei (valoarea p <0,001) unde kitul CAS a necesitat cea mai lunga perioada de timp si BAOSFE a cauzat cele mai mari perforari.
Concluzii. Studiul arata ca atat balonul, cat si kitul CAS erau superioare BAOSFE in ceea ce priveste siguranta in ridicarea membranei sinusale.