Lavanda din grădină și de la ghiveci, de la butașul plantat primăvara la buchetele uscate care parfumează dulapul
Lavanda în grădină cere soare, pietriș și foarte puțină grijă
Puține plante răsplătesc neglijența așa cum o face lavanda. Vine din zonele uscate și pietroase ale Mediteranei, unde plouă rar, iar solul e sărac, așa că tot ce îi face rău seamănă cu răsfățul: apă multă, pământ gras, îngrășământ, umbră. O tufă pusă în locul potrivit trăiește 10-15 ani și înflorește în fiecare iunie fără să ceară mai mult decât o tundere pe an.
Locul potrivit înseamnă cel puțin 6-8 ore de soare direct și un sol prin care apa se scurge repede. Pământul greu, argilos, în care băltește apa după ploaie, e principala cauză a tufelor care se usucă din mijloc după a doua iarnă.
Soiurile care rezistă la gerul de la noi
Lavanda adevărată, Lavandula angustifolia, este cea mai potrivită pentru grădinile din România. Suportă geruri de minus 20 de grade și chiar mai jos, rămâne compactă, la 40-60 de centimetri, și are parfumul cel mai fin, dulce, fără nota de camfor. Lavandinul, un hibrid între lavanda adevărată și cea cu frunză lată, crește mult mai mare, până la un metru, are spice lungi și produce mai mult ulei, motiv pentru care domină culturile comerciale. Parfumul lui e mai puternic și mai aspru. Rezistă bine la frig, dar are nevoie de spațiu. Lavanda „fluture”, cu bractee ca niște urechi de iepure în vârful spicului, e spectaculoasă în jardiniere, însă nu trece de iernile noastre în pământ. Se tratează ca plantă de ghiveci, adusă la adăpost din octombrie.
Plantarea, cu pietriș la rădăcină
Perioada bună este aprilie-mai, după ce trece pericolul brumelor, sau începutul toamnei, în septembrie, ca planta să apuce să se înrădăcineze până la îngheț.
Groapa se face de două ori mai lată decât ghiveciul. În solurile grele, pe fund se pune un strat de pietriș, iar pământul scos se amestecă pe jumătate cu nisip grosier. Lavandei îi plac solurile ușor calcaroase, cu un pH între 6,5 și 8, așa că un pumn de var stins sau de coji de ou pisate ajută în terenurile acide.
Între plante se lasă 40-50 de centimetri la lavanda adevărată și 80-100 la lavandin. Pare mult în primul an. În al treilea, tufele se ating.
Un strat de pietriș deschis la culoare în jurul tulpinii, în loc de scoarță, reflectă lumina, ține baza uscată și împiedică putrezirea coletului.
Udarea și hrana, mai puțin înseamnă mai bine
În primul sezon, lavanda se udă o dată pe săptămână, mai des pe arșiță, până își trimite rădăcinile în adâncime. Din al doilea an, în grădină, se descurcă aproape numai cu apa din ploi, iar furtunul apare doar în secetele lungi din iulie și august.
Îngrășămintele bogate în azot dau tufe mari, moi, cu frunze multe, flori puține și parfum slab. O mână de compost bine descompus, primăvara, la câțiva ani, este tot ce primește o lavandă sănătoasă.
Tunderea lavandei, lucrarea care îi prelungește viața
Netunsă, lavanda se lemnifică de la bază, se desface la mijloc și arată, după 4-5 ani, ca un mănunchi de bețe cu puțin verde în vârf. Tunsă anual, rămâne o pernă rotundă și deasă.
Tunderea principală se face imediat după înflorire, în iulie sau august. Se taie tijele florale împreună cu aproximativ o treime din creșterea verde a anului, dând tufei o formă de semisferă. O a doua trecere, ușoară, primăvara devreme, curăță vârfurile degerate.
Regula de fier: foarfeca nu coboară niciodată în lemnul vechi, maroniu, fără frunze. Lavanda nu dă lăstari noi din lemn bătrân, iar o tufă tăiată prea jos rămâne cheală sau moare.
Recoltarea și uscarea florilor
Pentru buchete uscate și săculeți, spicele se taie atunci când s-au deschis doar primele flori, cam o treime din spic, pentru că bobocii rețin cel mai bine uleiul și nu se scutură. Momentul zilei contează: dimineața, după ce s-a zvântat roua, înainte ca soarele să evapore o parte din aromă.
Tijele se leagă în mănunchiuri subțiri, cât încap între degetul mare și arătător, și se atârnă cu florile în jos, într-un loc întunecos, uscat și aerisit, cum ar fi podul sau o debara. În 2-3 săptămâni sunt gata. Uscate la soare, florile își pierd culoarea și devin cenușii.
Bobocii desprinși de pe tije, puși în săculeți de pânză, își păstrează mirosul un an sau doi. O strângere ușoară între degete îl reîmprospătează.
Lavanda la ghiveci, pe balcon
Pe un balcon însorit, orientat spre sud sau vest, lavanda crește bine într-un vas de lut ars de 30-40 de centimetri, cu găuri de scurgere. Lutul respiră și lasă pământul să se usuce între udări, ceea ce plasticul nu face. Substratul potrivit este un amestec de pământ de flori cu o treime nisip sau perlit. Udarea se face abia când primii 3-4 centimetri de pământ sunt uscați, iar farfurioara nu rămâne niciodată plină. Iarna, ghiveciul e punctul slab, fiindcă rădăcinile îngheață mai ușor decât în pământ. Vasul se lipește de peretele casei, se ridică de pe beton pe două șipci și se înfășoară în folie cu bule sau în pânză de sac.
Butașii, o tufă nouă din cea veche
Lavanda adevărată se înmulțește ușor prin butași, luați în iunie-iulie din lăstari fără flori, de 8-10 centimetri, rupți cu un mic „călcâi” din tulpina mamă. Frunzele din jumătatea de jos se îndepărtează, iar butașul se înfige într-un amestec de nisip și turbă, ținut ușor umed, la umbră luminoasă.
Rădăcinile apar în 4-6 săptămâni. Plantele tinere iernează la ghiveci, protejate, și ajung în grădină în primăvara următoare, când un singur exemplar cumpărat s-a transformat deja într-o bordură întreagă.